Alergare

A. Acum ceva ani (cred că șase sau chiar șapte) m-am apucat de alergat.
Am fost mereu o persoană activă și nu reușeam să găsesc parteneri pentru sporturile la care mă pricepeam cât de cât (adică să nu dau cu stângu’n dreptu’) așa că m-am gândit că aș putea să alerg. Am întrebat în stânga și în dreapta și am descoperit că un vecin ieșea la alergat în mod constant așa că într-o zi hop și eu.

Îmi luasem de la Intersport o pereche de încălțări Adidas, la reducere, 150 de lei. Erau verde cu negru și eram tare mândru de ei. Amicul nu a avut probabil inima să-mi zică că papucii mei sunt o porcărie și am plecat la o tură de Herăstrău (6 km).

După 1 km m-am oprit din alergat și am făcut cale întoarsă mai mergând, mai alergând.

Așa a început alergarea.

B. Deși la prima vedere să te miști la alergat pare greu și nenatural să știți că e distractiv. Am alergat cu pantofii ăia Adidas cam șase luni.

Și ghici ce? A început să mă doară spatele. Am început să fac săpături.

Ce? De ce? E simplu: alergatul este, ca orice alt sport, o activitate care trebuie învățată!

Dacă vă duceți să schiați vă puneți schiurile și o luați la vale? Nope! De ce nu o faceți? Ca să nu vă rupeți picioarele sau și mai rău! De ce credeți că la alergat e altfel? Doar pentru că o luați la fugă și nu vă rupeți oasele chiar din prima?

Dacă vreți să alergați mai mult de 200 de metri pe zi trebuie să faceți un pic de școală. Nu spun să dați fuga la un antrenor (deși nu ar strica). Spun doar să vă documentați un pic.

YouTube vă ajută. Vedeți cum alergați voi și cum ar trebui să alergați.

NU vă apucați să alergați mai mult de 10 km pe săptămână fără să știți ce fel de alergător sunteți. Chiar este important, nu o faceți!

C. Tot alergând am început să am nevoie de imbolduri.Și primul care mi-a venit în minte a fost: să concurez! Să văd dacă-s mai bun ca alții! Și hai la un concurs.

Ce pregătire?! Era suficient că puteam alerga 6 km în parc, ce-mi mai trebuie?

Am alergat prima oară 5 km la Cernica și a fost cumplit!

Pământul era umed. Afară erau 12 grade.

Pentru că știam că o să fie noroi mi-am cumpărat o pereche nouă de pantofi de alergat! Foarte ieftină și foarte proastă cu gândul că o să o arunc după alergare. Numai tâmpenii am făcut!

Pe ultimul kilometru un tip de pe margine a strigat: „Capul sus, ultima mie!” iar eu aveam flăcări în plămâni! Ce capul sus!

Bine că nu m-am accidentat!